“Religia bună” şi vinul
(un epilog de Antal Dúl la Filozofia vinului)
Filozofia vinului este o apologie pentru rarele, solemnele momente ale vieţii de tihnă, joacă şi linişte în care uiţi de tine însuţi. Aceasta este lumea intoxicaţiei dionisiace, mediteraneene, meditaţia unui maestru-albină pe jumătate treaz, pe jumătate visător într-o după-amiază de august sub un nuc, pura, scânteietoarea serenitatea lui Orpheus: unele dintre rarele momente idilice trăite de Hamvas. Sunt momentele de care un pahar din mândrul Szekszárdi sau galben-verzuiul Somlói ne pot face să devenim conştienţi.
In vara lui 1945, în timpul unei scurte vacanţe petrecute în Balatonberény, Béla Hamvas a scris, practic dintr-o suflare, Filozofia vinului. Ea exprimă primul fior al aceluia care, chinuit şi flămând, încercat de front, lagăre de concentrare şi adăposturi împotriva bombelor, tocmai a ajuns la lumina soarelui; în mod curios, nu exprimă disperare la vederea ruinelor ci o exuberantă bucurie a vieţii.
Hamvas începe spunând că scrie o carte de rugăciuni pentru ateişti. Însă ce este ateismul? “Boala unei vieţi abstracte.” Este deasemenea şi o religie, deoarece chiar şi cel mai împietrit sceptic, chiar şi materialistul, are o religie. Însă o religie rea: o credinţă în negare şi o credinţă în cele mai joase nivele ale conştiinţei. Pentru Hamvas, ateismul nu este o chestiune de Weltanschauung sau de confesiune; nu este nici măcar o speculaţie abstractă asupra existenţei lui Dumnezeu. Şi chiar dacă răspunsul este afirmativ, acesta nu pune întrebări asupra modului cum există Dumnezeu şi în ce mod anume: în unitate substanţială cu lumea sau cu mult deasupra fiinţei create? Aceste întrebări îi interesează pe ateişti doar în măsura în care se ajunge la negarea lui Dumnezeu, şi nici Isus, Buddha, Lao-tse, sau Heraclit nu au dorit să vorbească despre ei. Căci ateistul nu este doar cineva care trăieşte în religia materiei, şi nici doar un fanatic cartezian al raţiunii. Cercul este mult mai larg. Cel care se roagă plin de zel, pietistul devotat sau cel care se împărtăşeşte zilnic poate fi, într-o oarecare măsură, un ateu. Se poate da cu greu o listă exhaustivă a tuturor acestora – de la fanaticii Weltanschauung-ului la făţarnicul care înghite orice, de la adoratorul nebun al faimei, poziţiei, puterii şi banilor la inimile împietrite ale zgârciţilor, de la avocaţii obsedaţi ai igienei la afectaţii indignaţi, de la asceţii torturaţi de viaţă la alcoolicii inveteraţi – cu toţii aparţin acestui grup. Un lucru este sigur: numărul deşertăciunilor este infinit, iar existenţa normală este întotdeauna aceiaşi. Aşa cum a spus-o Heraclit: “Cel treaz împărtăşeşte o lume comună, pe când atunci când este adormit fiecare om se întoarce spre una privată.”
Semnul infailibil al unei religii neprielnice este “existenţa lipsită de intoxicări.” Cauza este o teamă încordată de viaţă, care a penetrat adânc în suflet. Nimic nu este mai dificil de dobândit decât eliberarea din această stare.
O religie bună (vita illuminativa) înseamnă o mai mare sobrietate. Primul semn al vindecării: să vezi că Dumnezeu este pietre, copaci, fructe sau stele: în dragoste, mâncare şi vin. Acela care nu ştie, spune Béla Hamvas, că Dumnezeu se găseşte în şunca pregătită nu va înţelege nimic din cartea sa. “Am înţeles că cea mai înaltă formă a lui Brahman este în mâncare.”
Religia cui este cea bună? Religia aceluia care îndrăzneşte să trăiască într-un mod imediat şi cunoaşte faptul că bucuria vieţii nu este ceva interzis. Nu este ceva interzis ci, aşa cum spun Scripturile, un plus. Mâncarea, vinul şi dragostea nu sunt un ţel, ci nişte mijloace ajutătoare. Această lume este un loc al crizelor şi a separărilor, şi toată lumea trebuie să-şi declare intenţiile. Insă în acela în care ordinea este re-stabilită, acela nu mai are nevoie de legi, prohibiţii sau ascetism.
Filozofia vinului nu este un inventar al tezaurului de vinuri ale Ungariei. Nici al botanicii sau gastronomiei. Ca şi în celelalte scrieri ale sale, Hamvas este întotdeauna atent la principalele caracteristici ale comportamentului uman, la lucrurile de bază ale vieţii. Clasificările sunt sarcina cărţilor despre oenologie. Interesul acestei cărţi este cu totul altul. Ea pregăteşte cititorul pentru a venera Prezentul.
Filozofia vinului este o apologie pentru rarele, solemnele momente ale vieţii de tihnă, joacă şi linişte în care uiţi de tine însuţi. Aceasta este lumea intoxicaţiei dionisiace, mediteraneene, meditaţia unui maestru-albină pe jumătate treaz, pe jumătate visător într-o după-amiază de august sub un nuc, pura, scânteietoarea serenitatea lui Orpheus: unele dintre rarele momente idilice trăite de Hamvas. Sunt momentele de care un pahar din mândrul Szekszárdi sau galben-verzuiul Somlói ne pot face să devenim conştienţi.
In vara lui 1945, în timpul unei scurte vacanţe petrecute în Balatonberény, Béla Hamvas a scris, practic dintr-o suflare, Filozofia vinului. Ea exprimă primul fior al aceluia care, chinuit şi flămând, încercat de front, lagăre de concentrare şi adăposturi împotriva bombelor, tocmai a ajuns la lumina soarelui; în mod curios, nu exprimă disperare la vederea ruinelor ci o exuberantă bucurie a vieţii.
Hamvas începe spunând că scrie o carte de rugăciuni pentru ateişti. Însă ce este ateismul? “Boala unei vieţi abstracte.” Este deasemenea şi o religie, deoarece chiar şi cel mai împietrit sceptic, chiar şi materialistul, are o religie. Însă o religie rea: o credinţă în negare şi o credinţă în cele mai joase nivele ale conştiinţei. Pentru Hamvas, ateismul nu este o chestiune de Weltanschauung sau de confesiune; nu este nici măcar o speculaţie abstractă asupra existenţei lui Dumnezeu. Şi chiar dacă răspunsul este afirmativ, acesta nu pune întrebări asupra modului cum există Dumnezeu şi în ce mod anume: în unitate substanţială cu lumea sau cu mult deasupra fiinţei create? Aceste întrebări îi interesează pe ateişti doar în măsura în care se ajunge la negarea lui Dumnezeu, şi nici Isus, Buddha, Lao-tse, sau Heraclit nu au dorit să vorbească despre ei. Căci ateistul nu este doar cineva care trăieşte în religia materiei, şi nici doar un fanatic cartezian al raţiunii. Cercul este mult mai larg. Cel care se roagă plin de zel, pietistul devotat sau cel care se împărtăşeşte zilnic poate fi, într-o oarecare măsură, un ateu. Se poate da cu greu o listă exhaustivă a tuturor acestora – de la fanaticii Weltanschauung-ului la făţarnicul care înghite orice, de la adoratorul nebun al faimei, poziţiei, puterii şi banilor la inimile împietrite ale zgârciţilor, de la avocaţii obsedaţi ai igienei la afectaţii indignaţi, de la asceţii torturaţi de viaţă la alcoolicii inveteraţi – cu toţii aparţin acestui grup. Un lucru este sigur: numărul deşertăciunilor este infinit, iar existenţa normală este întotdeauna aceiaşi. Aşa cum a spus-o Heraclit: “Cel treaz împărtăşeşte o lume comună, pe când atunci când este adormit fiecare om se întoarce spre una privată.”
Semnul infailibil al unei religii neprielnice este “existenţa lipsită de intoxicări.” Cauza este o teamă încordată de viaţă, care a penetrat adânc în suflet. Nimic nu este mai dificil de dobândit decât eliberarea din această stare.
O religie bună (vita illuminativa) înseamnă o mai mare sobrietate. Primul semn al vindecării: să vezi că Dumnezeu este pietre, copaci, fructe sau stele: în dragoste, mâncare şi vin. Acela care nu ştie, spune Béla Hamvas, că Dumnezeu se găseşte în şunca pregătită nu va înţelege nimic din cartea sa. “Am înţeles că cea mai înaltă formă a lui Brahman este în mâncare.”
Religia cui este cea bună? Religia aceluia care îndrăzneşte să trăiască într-un mod imediat şi cunoaşte faptul că bucuria vieţii nu este ceva interzis. Nu este ceva interzis ci, aşa cum spun Scripturile, un plus. Mâncarea, vinul şi dragostea nu sunt un ţel, ci nişte mijloace ajutătoare. Această lume este un loc al crizelor şi a separărilor, şi toată lumea trebuie să-şi declare intenţiile. Insă în acela în care ordinea este re-stabilită, acela nu mai are nevoie de legi, prohibiţii sau ascetism.
Filozofia vinului nu este un inventar al tezaurului de vinuri ale Ungariei. Nici al botanicii sau gastronomiei. Ca şi în celelalte scrieri ale sale, Hamvas este întotdeauna atent la principalele caracteristici ale comportamentului uman, la lucrurile de bază ale vieţii. Clasificările sunt sarcina cărţilor despre oenologie. Interesul acestei cărţi este cu totul altul. Ea pregăteşte cititorul pentru a venera Prezentul.