Béla Hamvas: Ojina bunului dumnezeu
Iunie este luna îmbujorată. Aşa cum luna mai este cea verde, iar august
cea galben-aurie. În iunie înfloreşte macul-roşu. De Rusalii Duhul Sfânt
pogoară pe pământ sub formă de limbi de foc roşu. Este luna fructelor rumene:
cireşe, vişine, căpşuni, coacăze. Şi nu te poţi mira destul, nu e vorba
de roşul nesăţios şi dezlănţuit. În aceste fructe nu găseşti nimic sfidător,
dimpotrivă, toate sunt numai râsete. Culoarea aceasta este senină ca cea
a feţelor îmbujorate de copii, este culoarea primei vârste a anului.
Trebuie să le mănânci în iunie. Pentru circa cinci sute de grame de căpşuni bine copţi calculează-ţi o sută douăzeci - o sută cincizeci de grame de zahăr-pudră. Părere generală, cel mai bine este dacă fructele şi zahărul se pun stratificat, iar căpşunii se zdrobesc numai puţin, pentru a lăsa mai multă zeamă. Odată pregătite, trebuie să le dai cu două sute de grame de smântână. Cantitatea poate fi mai mare sau mai mică, după gust. Trebuie să te abţii de excese. Mulţi preferă frişca, însă aceşti oameni greşesc în privinţa esenţei mâncării. Iunie e luna fructelor gingaş-fragede, blând acidulate. A folosi frişcă e o greşeală. Mai târziu, spre sfârşitul lunii este deja acceptabilă pentru fragi şi sunt unii, care refuză să consume zmeura, mai ales compotul nou de zmeură pregătit lângă orezul cu lapte, altfel, decât cu frişcă. Este corect. Însă căpşunii cu frişcă trădează prost gust. Gustul greşit conduce la judecată greşită, iar aceasta la conduită greşită, de aceea este de evitat.
Alt mod de preparare: se pune unul peste altul câte un strat de căpşuni, de zahăr, de smântână. Fructele abia se zdrobesc puţin. Alţii lasă întregi fructele şi toarnă smântâna peste, să se strecoare, să dizolve zahărul şi să extragă zeama. Pe fundul vasului se adună o băutură de culoare roz şi cel mai corect e dacă, după ce ai consumat căpşunii, o bei aşa cum este şi nu o mănânci cu linguriţa. O terminare perfectă a ojinei.
Omul căzut în păcat pune căpşunii cu smântână în frigider şi îi răceşte în mod nefiresc. Împotriva acestei proceduri trebuie protestat cu fermitate. Sub o anumită temperatură fructele pierd din gust, exact ca vinul. Măsura corectă este cea a temperaturii de pivniţă, adică acelaşi lucru, laşi vasul, de preferabil vasul ceramic, cel metalic fiind reprobabil, jos în fântână şi îl ţii acolo câteva ore. Cel mai bine este să prepari căpşunii înainte de masă, spre ora zece, din cei nou culeşi, dimineaţa, şi să-i ţii la răcoare până la trei-patru după amiază. Pentru că momentul clasic al consumării căpşunilor cu smântână este atunci când dogoarea de amiază a trecut deja şi aerul a devenit mai blând, adică ora trei şi jumătate. Bunul Dumnezeu, trezindu-se din puiul său de somn de după amiază, mănâncă căpşunii la ojină la această oră. Se aduc pe prispa în umbră, nucul se apleacă asupra mesei, îi mănâncă acolo cu linguriţa înainte să se întoarcă în vie. Pentru că, de nu ar şti cineva, Bunul Dumnezeu se ocupă cu munca cea mai superioară din lume, adică e viticultor. După ojină, cu stomacul şi spiritul liniştit, îşi pune rafia în brâu, foarfecele de grădinar în buzunar, ia sapa şi se duce între butucii de vie pentru a tăia mlădiţele neregulate, pentru a potrivi ramurile slăbite şi unde găseşte buruiană, o îndepărtează.
Traducere de Hunor Boér
Trebuie să le mănânci în iunie. Pentru circa cinci sute de grame de căpşuni bine copţi calculează-ţi o sută douăzeci - o sută cincizeci de grame de zahăr-pudră. Părere generală, cel mai bine este dacă fructele şi zahărul se pun stratificat, iar căpşunii se zdrobesc numai puţin, pentru a lăsa mai multă zeamă. Odată pregătite, trebuie să le dai cu două sute de grame de smântână. Cantitatea poate fi mai mare sau mai mică, după gust. Trebuie să te abţii de excese. Mulţi preferă frişca, însă aceşti oameni greşesc în privinţa esenţei mâncării. Iunie e luna fructelor gingaş-fragede, blând acidulate. A folosi frişcă e o greşeală. Mai târziu, spre sfârşitul lunii este deja acceptabilă pentru fragi şi sunt unii, care refuză să consume zmeura, mai ales compotul nou de zmeură pregătit lângă orezul cu lapte, altfel, decât cu frişcă. Este corect. Însă căpşunii cu frişcă trădează prost gust. Gustul greşit conduce la judecată greşită, iar aceasta la conduită greşită, de aceea este de evitat.
Alt mod de preparare: se pune unul peste altul câte un strat de căpşuni, de zahăr, de smântână. Fructele abia se zdrobesc puţin. Alţii lasă întregi fructele şi toarnă smântâna peste, să se strecoare, să dizolve zahărul şi să extragă zeama. Pe fundul vasului se adună o băutură de culoare roz şi cel mai corect e dacă, după ce ai consumat căpşunii, o bei aşa cum este şi nu o mănânci cu linguriţa. O terminare perfectă a ojinei.
Omul căzut în păcat pune căpşunii cu smântână în frigider şi îi răceşte în mod nefiresc. Împotriva acestei proceduri trebuie protestat cu fermitate. Sub o anumită temperatură fructele pierd din gust, exact ca vinul. Măsura corectă este cea a temperaturii de pivniţă, adică acelaşi lucru, laşi vasul, de preferabil vasul ceramic, cel metalic fiind reprobabil, jos în fântână şi îl ţii acolo câteva ore. Cel mai bine este să prepari căpşunii înainte de masă, spre ora zece, din cei nou culeşi, dimineaţa, şi să-i ţii la răcoare până la trei-patru după amiază. Pentru că momentul clasic al consumării căpşunilor cu smântână este atunci când dogoarea de amiază a trecut deja şi aerul a devenit mai blând, adică ora trei şi jumătate. Bunul Dumnezeu, trezindu-se din puiul său de somn de după amiază, mănâncă căpşunii la ojină la această oră. Se aduc pe prispa în umbră, nucul se apleacă asupra mesei, îi mănâncă acolo cu linguriţa înainte să se întoarcă în vie. Pentru că, de nu ar şti cineva, Bunul Dumnezeu se ocupă cu munca cea mai superioară din lume, adică e viticultor. După ojină, cu stomacul şi spiritul liniştit, îşi pune rafia în brâu, foarfecele de grădinar în buzunar, ia sapa şi se duce între butucii de vie pentru a tăia mlădiţele neregulate, pentru a potrivi ramurile slăbite şi unde găseşte buruiană, o îndepărtează.
Traducere de Hunor Boér