Béla Hamvas: Când să beau, când să nu beau

(fragment din Filosofia vinului) 

Într-un sfârşit rămân doar doi,

Dumnezeu şi vinul

Băutul are o singură regulă: oricând, oriunde, oricum. Pentru timpuri serioase, oameni serioşi, popoare serioase, atât e de ajuns. Din păcate astăzi se fac abuzuri de această regulă. Am auzit că cineva, într-un amurg de vară, în foişor băuse vin de Szent György-hegy, citind ziar între timp. Dacă nu mi-ar fi spus cineva demn de încredere, aş crede că minţise. Vara, în amurg, să bei vin de Szent György-hegy în umbrar, acesta e unul dintre marile clipe măreţe ale vieţii. La astfel de ocazii masa trebuie aşternută cu faţă de masă galbenă sau roz, în vază se pun flori, şi anume cinie sau floarea soarelui, şi se citeşte un poet mare, cum ar fi Pindar sau Dante sau Keats. Cine nu recunoaşte aceste clipe, acela poate fi considerat om pierdut.

S-au mai ivit asemenea cazuri stridente. La o cină festivă când s-a băut vin de Szekszárd la un gâscan tânăr semigras, un domn ţinuse toast în cinstea vătafului. Din păcate, acesta intră azi în categoria lucrurilor credibile. Într-un sat se povestea că notarul băuse vin vechi de Pannonhalma la un lecso cu cârnaţi. Dacă-i adevărat, atunci notarul a fost ori dobitoc ori ateu. Eu bănuiesc că mai degrabă acesta din urmă.

Regula băutului este aceeaşi cu cea a dragostei: oricând, oriunde, oricum. Dar şi aici, ca şi acolo, toate circumstanţele sunt importante. Naturii vinului trebuie să i se asorteze sezonul şi ora zilei. Există vin de trândăvit, vin cochet, vin de povestit, vin tragic. Dă dovadă de cea mai mare nesimţire ca, de exemplu, la un jovial ospăţ familial să bei un vin dramatic. Este la fel lipsă de gust ca la o masă festivă oficială să se bea vin vicios. Dacă eşti singur, sub cer liber, caută întotdeauna perspectivă; vinului îi place înălţimea şi panorama, şi îi place să privească de sus. Dacă eşti în casă, mai înainte acoperă-ţi masa întotdeauna cu o faţă de masă. Barbarul bea de pe muşama, nenorocitul, dar nu pentru că n-ar avea cuvertură, ci pentru că n-are inimă să bea. Să mănînci întotdeauna, măcar câteva nuci, alune sau migdale înainte. După aceste sîmburi uleioase gustul vinului se împlineşte. Toamna târziu să ai mereu castane pe masă, ori fierte, ori prăjite, ori în vreo prăjitură, şi bea vinul nou încă pişcător cu castane. Nu cumva să uiţi crizantemele! Pot fi galbene, sau de un violet-deschis, sau albe, totuna-i, numai să fie acolo. Castane, crizanteme şi vin nou. Notează-ţi bine!

Băutul vinului n-are muză, dar chiar dacă nu are, numai acela poate bea vin bun în manieră corespunzătoare, cine avuse parte de educaţie sub aripa muzelor, citeşte poeţii mai întotdeauna, muzica cel puţin o ascultă, dacă nu chiar joacă, şi se delectează privind picturi. Un astfel de om poate să-şi aleagă timpul potrivit pentru lucru, pentru plimbare, pentru somn, pentru conversaţie, pentru citit, şi numai acesta ştie că vinul şi dragostea oricând, oriunde, oricum.

De altfel, nu pot să sufăr pedanteria. Nu se împacă nicidecum cu vinul şi dragostea. Cui îi place vinul şi femeia, acela-i boem. Oamenii ordinii sunt abstracţi, apăsaţi de gânduri. Migălesc mereu cu o minuţiozitate dementă, fiind terifiaţi ca nu cumva să nu găsească ceva. Pentru ce naiba această groază? E nebunie curată să înşiri pungile şi cutiuţele în cămară, precum cărţile pe raft; e nebunie să fabrici cataloage din toate. Nu pot suferi pedantul, care aşează paharul în acelaşi loc întotdeauna, şi nicidecum n-ar lua în mână pulpa de pui. Da, e nebun capricios, fie bărbat, fie femeie. Şi-ar înşira şi săruturile cu cel mai mare drag, ca să poată fi numărate, câte au fost. Frumos, în rând ordonat, după cât de lungi, înflăcărate, dulci au fost, le-ar pune în cutiuţe, ar lipi etichete pe ele, cu data şi locul întâmplării, şi le-ar înregistra pe toate într-o carte mare. La băut precum şi în dragostea adevărată, aceşti maniaci ai ordinii şi igienei sunt de nesuferit.

Bun exemplu este vinul. Vinului nu-i plac liniile drepte. De aceea, cel care a băut binişor face mişcări volburoase, iar dacă porneşte, merge în parabole şi hiperbole frumoase. Se spune că şi-a pierdut echilibrul, şi se bălăbăne. Nu cred. Vinului îi plac aceste balansări fâlfâitoare. Uită-te atent la mersul celui îmbătat de vin. Un dans în toată frumuseţea, ceea ce execută. Vagabond bătrân, nici nu ţi-ai fi închipuit că mişcările sale pot fi aşa de delicate. Şi fii atent, cum e cel care s-a îmbătat de pălincă. Cel beat de vin se-nvîrte într-una, cel îmbătat de rachiu explodează din când în când, până ce se prăbuşeşte ca lovit cu măciuca. Unul e un dans volburos în parabole, cealaltă e mişcare colţuroasă, sacadată. Poate fi observat la popoare întregi. Acesta-i diferenţa dintre popoarele băutoare de vin şi cele băutoare de rachiu, diferenţă ce se exprimă în mişcare, gândire, sentimente, precum şi în întregul mod de viaţă. Aceasta-i diferenţa dintre popoarele muzelor şi cele barbare.

Traducere de László Hubbes